Adrian M. POPA

A fost o data ca niciodata, un vanzator de lemne. Locuia undeva intr-o casa, intr-un oras, langa o padure.  Toata lumea cumpara lemne de la el si castiga bine pe lemnele alea, mai ales pe timp de iarna, cand multi oameni din orasul cela nu se oboseau sa isi taie singur lemnele.

Ii ajunge la ureche vanzatorului de lemne ca ar fi  un oras, nu foarte departe de al sau, care nu e langa o padure si unde lumea se incalzeste cu foc de paie. Asa ca, ce se gandeste omul nostru: ce-ar fi sa mearga el si acolo, ca i-ar merge cu siguranta mai bine si ca i-ar invata si pe bietii oameni ca focul de lemne nu-i ca focul de paie. Isi ia omul nostru carul, merge in orasul vecin si se opreste undeva in targ. Langa el se aseaza un alt om care adusese cu el cateva claie de fan. Toata lumea se strangea sa cumpere fan. S-a intristat bietul vanzator de lemne si, pentru prima oara in viata lui, si-a dus lemnele inapoi acasa. A doua zi, la fel. A treia, la fel. Lumea cumpara tot mai multe paie si lemne mai deloc.

“De ce cumparati atata amar de paie si lemne mai deloc”, intreaba intr-o buna zi vanzatorul de lemne pe doi flacai care carau jumatate de claie de fan catre casa.

“Pentru ca iau foc mai iute”, raspund ei.

Asa că omul nostru a stat bine şi s-a gîndit. Pe de o parte i-ar fi mai uşor să vîndă şi el paie. Pe de alta ar fi putut rămîne acolo, să-i înveţe pe oamenii ceia să se încălzească cu foc de lemne. Dar şi-a luat catrafusele şi a purces către casa lui, către nevasta şi copiii lui, unde a trăit fericit pînă la adînci bătrîneţi vînzînd lemne într-un oraş în care lumea îşi făcea foc de lemne.

Textele pe care le scriu jurnaliştii sînt un combustibil al opiniei publice. Iar opinia publică arde mocnit în România. Văd articolele şi relatările tabloide ca fiind nişte paie pe foc: fac flacără mare, se sting repede. Bucăţile de lemn, cele care întreţin focul, se aprind mai greu, dar o dată aprinse ţin focul viu multă vreme. E greu să vinzi lemne dacă nu ştii cum să le vinzi. E greu să explici unei familii care s-a obişnuit cu focul de paie în cămin că, dacă va avea răbdare şi îşi face foc din lemne, pînă la urmă, va avea mai mult timp lumină şi mai multă căldură. Nu cred în faptul că presa scrie ce vrea publicul, cred că publicul consumă ce-i dă presa.

Ce-am scris mai sus e o idee “puşcată” după ce, întîmplător, mi-am adus aminte cît de greu a fost să îmi explice tata, la o temă la matematică, prin clasa I, că vata şi fierul sînt la fel de grele, dacă e să compari cîte un kilogram din fiecare. Este o diferenţă între un kilogram de vată şi unul de fier. Aşa cum este între un kilogram de paie şi unul de lemne. Dar să nu ne încîlcim în amănunte.