Adrian M. POPA

Brusc. Fără a fi pervertite de norme editoriale. Idei brute, expuse virtual. Fără şapouri. Sau poate şapouri în sine. Un experiment – pentru sine – început de un “prunc al presei”. Un “puşti” care a făcut ochi într-o lume cu taste dar fără maşini de scris. O lume îmbîcsită de hot-spoturi ideologice. Ticsită cu grafitticieni de opinie. Din care poţi să scapi oricînd cu ctr-alt-delete. În care ajungi să te întorci de fiecare dată.

“Scrisul pe net e adesea un demers al inconştienţei, o săritură fără plasă executată la repezeală sub reflectoare iluzorii” spunea Mihnea în preludiul avîntării sale în Blogosferă.

Despre “cenzură şi alte aventuri” am auzit de la “mamuţi” – cum îi numeşte cineva – şi îmi părea o relicvă. Una care acum începe să mi se înfăţişeze ca un obiect de patrimoniu uitat în paragină, dar încă folosit de prea mulţi.

Despre legătura dintre limba de lemn şi sapa de lemn şi aspectele diferite ale unor stări degradante la care fac referire ambele, în egală măsură, mi-am dat seama singur pe parcurs.

Cît despre cît de mare e grădina D-lui, am realizat că sînt şi eu un mic exemplu.

Un exemplu născut în ‘85 la Cîmpia Turzii. Un glas într-un balon cu heliu, a cărui membrană tocmai ai spart-o. Cu un click.

Mulţumesc şi bine te-am găsit!

Adrian M. POPA